Iubiți credincioși,
Evanghelia acestei duminici, a Vindecării orbului din naștere, este una dintre cele mai adânci și mai tulburătoare pagini ale Sfintei Scripturi. Nu este vorba doar despre un om care primește vederea trupească, ci despre întreaga omenire care, fără Dumnezeu, trăiește în întuneric.
Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că Domnul Iisus, trecând pe cale, „a văzut un om orb din naștere”. Nu omul L-a căutat pe Hristos. Nu omul a strigat după ajutor. Ci Hristos îl vede primul. Aici este prima mare mângâiere: Dumnezeu vede durerea noastră înainte să-I cerem noi ajutorul.
De multe ori omul spune:
„M-a uitat Dumnezeu…”
Dar Evanghelia ne arată că Dumnezeu vede și lacrima nerostită, și necazul ascuns, și rana pe care nimeni nu o cunoaște.
Ucenicii întreabă:
„Cine a păcătuit, el sau părinții lui, de s-a născut orb?”
Iată gândirea omenească: căutăm vinovați înainte să căutăm mila lui Dumnezeu. Dar Mântuitorul răspunde:
„Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.”
Ce cuvinte adânci!
Există suferințe pe care nu le putem explica omenește. Sunt oameni care poartă o cruce ani întregi: boală, singurătate, lipsuri, nedreptăți. Și noi întrebăm:
„De ce?”
Dar Dumnezeu vede mai departe decât noi.
Uneori Dumnezeu îngăduie o încercare nu ca pedeapsă, ci ca loc unde se va arăta harul Lui.
Orbirea acestui om devenise pentru toți o imagine a neputinței. Oamenii îl vedeau zilnic cerșind. Era obișnuit al durerii lor. Nimeni nu mai spera ceva pentru el.
Dar vine Hristos.
Și aici Evanghelia devine uimitoare. Domnul scuipă pe pământ, face tină și îi unge ochii orbului.
De ce face asta?
Putea să-l vindece printr-un cuvânt.
Dar Hristos arată că El este Același Dumnezeu Care l-a zidit pe Adam din pământ. Din țărână a făcut omul la început, iar acum din țărână și tină reface ochii celui orb. Este un act de recreare.
Apoi îi spune:
„Mergi și te spală în scăldătoarea Siloamului.”
Și orbul merge.
Fraților, aici este credința adevărată. Omul acesta nu întreabă:
„De ce?”
„Cum?”
„Va funcționa?”
El ascultă.
Credința începe acolo unde omul face ascultare de Dumnezeu chiar fără să înțeleagă totul.
Și Evanghelia spune simplu:
„S-a dus, s-a spălat și a venit văzând.”
Ce clipă trebuie să fi fost aceea!
Să vezi pentru prima dată lumina…
Chipurile oamenilor…
Cerul…
Soarele…
Lumea…
Dar observați ceva cutremurător: adevărata dramă nu este orbirea celui sărac, ci orbirea sufletească a celor care refuză să creadă.
Fariseii văd minunea și totuși nu cred.
Orbului i s-au deschis ochii, iar lor li s-a închis inima.
Îl întreabă iar și iar:
„Cum ai văzut?”
Nu pentru că doreau adevărul, ci pentru că voiau să-L condamne pe Hristos.
Aceasta este tragedia omului mândru: poate vedea minunea și totuși să rămână orb sufletește.
Fraților,
Există o orbire mai grea decât lipsa vederii trupești: orbirea inimii.
Sunt oameni care văd cu ochii, dar nu mai văd pe aproapele.
Nu mai văd durerea altuia.
Nu mai văd păcatul din propria viață.
Nu mai văd frumusețea rugăciunii.
Nu mai văd mâna lui Dumnezeu.
Trăim într-o lume plină de lumină artificială și totuși cu multe suflete întunecate.
Vedem ecrane, informații, imagini, dar pierdem vederea lăuntrică.
De aceea Biserica ne cheamă nu doar să avem ochi deschiși, ci inimă luminată.
Momentul cel mai frumos vine la final. După ce fariseii îl alungă pe fostul orb, Hristos îl caută din nou.
Dumnezeu nu părăsește pe omul batjocorit pentru adevăr.
Și îl întreabă:
„Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?”
Iar omul răspunde:
„Cred, Doamne!”
Și I se închină.
Observați urcușul lui:
Mai întâi Îl numește „om”.
Apoi „proroc”.
Iar la final „Domn”.
Aceasta este și calea credinței noastre: de la cunoaștere la întâlnire, de la minune la închinare.
Fraților,
Fiecare dintre noi are o orbire a sa:
orbirea mândriei,
orbirea iubirii de bani,
orbirea răutății,
orbirea nepăsării,
orbirea păcatului repetat.
Și poate cel mai mare pericol este atunci când omul nu mai știe că este orb.
De aceea trebuie să strigăm și noi:
„Doamne, luminează-mi ochii sufletului!”
Să-I cerem lui Hristos să ne dea:
ochi care să vadă binele,
inimă care să vadă adevărul,
și suflet care să recunoască lumina Lui.
Pentru că numai cine Îl are pe Hristos vede cu adevărat.
Amin.
About the Author
