×

Diaconul: Domnului să ne rugăm. Citeţul: Doamne, miluieşte. Preotul:

Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Unule Născut, Fiule şi Cuvântul Tatălui, Care ai rupt toată legătura păcatelor noastre prin Pătimirea Ta şi ai suflat în feţele Apostolilor Tăi şi ai zis: Luaţi Duh Sfânt, Cărora veți ierta păcatele se vor ierta lor și cărora le veți ține, ținute vor fi, Tu, Stăpâne, prin Sfinţii Tăi Apostoli ai dăruit şi preoţilor, care slujesc cele sfinte în sfântă Biserica Ta, să ierte păcatele pe pământ şi să lege şi să dezlege toată legătura nedreptăţii; deci, şi acum Te rugăm pentru fratele nostru (N), care stă înaintea Ta: dă-i lui mila Ta, rupe legătura jurământului şi a blestemului cu care s-a legat, şi orice a vorbit din neştiinţă sau din nebăgare de seamă, sau din slăbiciune sufletească a lucrat, Cel ce ştii neputinţa omenească, Tu, ca un iubitor de oameni şi bun Stăpân, toate păcatele cele de voie şi cele fără de voie, iartă-le, Cel ce dezlegi pe cei legaţi, Cel ce ridici pe cei căzuţi, nădejdea celor deznădăjduiţi, odihna celor osteniţi; liberează şi pe robul Tău (N) din legătura păcatelor lui. Că s-a preaslăvit preasfântul Tău nume, împreună cu al Părintelui Tău cel fără de început şi cu al Preasfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Citeţul: Amin.

Autor

admin@glasulortodoxiei.ro

Site Statistics
  • Today's visitors: 0
  • Today's page views: : 0
  • Total visitors : 1,879
  • Total page views: 2,201