27 octombrie
Tema: „Sfințenia nu se măsoară după bogăția lumii, ci după bogăția sufletului”
Text de căpătâi: „Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția cerurilor.” (Matei 5, 3)
1. Introducere – Un sfânt venit din simplitatea satului
Iubiți credincioși,
Astăzi îl cinstim pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, cunoscut și ca Sfântul Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureștilor și unul dintre sfinții mult iubiți de poporul român.
Viața lui ne pune înainte un adevăr pe care lumea de astăzi îl uită adesea: nu trebuie să fii bogat ca să fii plăcut lui Dumnezeu, nu trebuie să fii cunoscut de oameni ca să fii cunoscut în ceruri și nu trebuie să ai o poziție înaltă în lume ca să ajungi la sfințenie.
Sfântul Dimitrie s-a născut în satul Basarabi, pe teritoriul Bulgariei de astăzi, și a trăit în simplitate, ducând o viață smerită, în apropierea naturii și a oamenilor simpli. Nu a fost împărat, nu a fost conducător de oști, nu a avut palate și nici bogății. A fost un om care a căutat să-și curețe sufletul și să se apropie de Dumnezeu.
Și iată că, după veacuri, milioane de oameni îi caută mijlocirea și se roagă înaintea sfintelor sale moaște.
Ceea ce lumea nu a văzut în timpul vieții sale, Dumnezeu a făcut cunoscut la vremea potrivită.
De aceea, în această zi de sărbătoare, să ne întrebăm: Ce caut eu în viața aceasta? Să fiu văzut de oameni sau să fiu văzut de Dumnezeu? Să am cât mai multe lucruri sau să am un suflet curat? Să fiu lăudat de lume sau să trăiesc în așa fel încât să nu mă rușinez înaintea lui Dumnezeu?
2. Sfântul Dimitrie – sfințenia ascunsă în lucrurile mici
Iubiți credincioși,
Din tradiția Bisericii aflăm că Sfântul Dimitrie a dus o viață smerită, îndeletnicindu-se cu păstoritul și petrecând mult timp în rugăciune. El nu a căutat slava oamenilor, ci liniștea în care sufletul poate să-L întâlnească pe Dumnezeu.
Poate că, dacă ar fi trăit astăzi printre noi, mulți nici nu l-ar fi băgat în seamă. Ar fi fost considerat un om simplu, fără avere, fără influență și fără realizări care să impresioneze lumea.
Dar Dumnezeu privește altfel decât privim noi.
Noi ne uităm la haine, la case, la funcții și la ceea ce poate fi arătat înaintea oamenilor. Dumnezeu privește inima.
Noi ne grăbim să-i judecăm pe ceilalți după ceea ce vedem la suprafață. Dumnezeu cunoaște lacrimile pe care nimeni nu le-a văzut, rugăciunile pe care nimeni nu le-a auzit și luptele sufletești despre care omul nu a avut curajul să vorbească.
Sfântul Dimitrie ne învață că sfințenia se poate naște în tăcere, în muncă cinstită, în răbdare și în rugăciune.
Nu toți putem face lucruri mari în ochii lumii, dar toți putem face lucruri mici din dragoste pentru Dumnezeu.
O mamă care își crește copiii cu credință, un tată care muncește cinstit pentru familia sa, un bătrân care se roagă pentru cei plecați de lângă el, un om care își îngrijește părinții bolnavi, un creștin care iartă o nedreptate și nu răspunde cu răutate – toți aceștia pot lucra la mântuirea lor prin credință și fapte bune.
Nu locul în care trăim ne face sfinți, ci felul în care Îl purtăm pe Dumnezeu în sufletul nostru.
Să nu spunem niciodată: „Eu sunt un om simplu, nu pot face nimic deosebit pentru Dumnezeu”.
Poți să te rogi. Poți să ierți. Poți să ajuți. Poți să renunți la o vorbă care ar răni. Poți să te întorci la biserică. Poți să-ți schimbi viața.
Și uneori, tocmai aceste lucruri aparent mici au o mare valoare înaintea lui Dumnezeu.
3. Smerenia – drumul care îl înalță pe om înaintea lui Dumnezeu
Sfântul Dimitrie nu a căutat să se ridice deasupra celorlalți, ci a ales smerenia.
Mântuitorul ne spune: „Cel ce se va înălța pe sine se va smeri, iar cel ce se va smeri pe sine se va înălța” (Luca 14, 11).
Ce greu ne este nouă, oamenilor, să acceptăm acest adevăr!
Vrem să avem ultimul cuvânt. Vrem să ni se recunoască dreptatea. Vrem să fim apreciați, respectați și ascultați. Ne supărăm când cineva nu ne salută, când nu ni se mulțumește, când altul este lăudat în locul nostru.
Uneori, ținem minte ani întregi o vorbă care ne-a rănit. Ne îndepărtăm de rude, de vecini și chiar de frații noștri pentru că nu putem să facem primul pas spre împăcare.
Și atunci ne întrebăm: unde este smerenia noastră?
Smerenia nu înseamnă să ne socotim fără valoare. Nu înseamnă să acceptăm orice nedreptate fără discernământ. Smerenia înseamnă să ne cunoaștem neputințele, să nu ne socotim mai buni decât ceilalți și să recunoaștem că avem nevoie de Dumnezeu.
Omul smerit nu este omul care nu greșește niciodată, ci omul care are puterea să spună: „Am greșit. Iartă-mă, Doamne! Iartă-mă, fratele meu!”
Poate că astăzi, pentru unii dintre noi, cea mai importantă rugăciune către Sfântul Dimitrie ar trebui să fie aceasta: „Sfinte al lui Dumnezeu, ajută-mă să-mi biruiesc mândria! Ajută-mă să nu mai caut mereu vina celuilalt, ci să-mi văd mai întâi propriile greșeli!”
Pentru că, de multe ori, nu lipsa banilor ne răpește pacea, ci mândria. Nu greutățile vieții ne despart întotdeauna, ci lipsa iertării. Nu necazul în sine ne îndepărtează de Dumnezeu, ci felul în care ne lăsăm sufletul să se împietrească.
4. De la Basarabi la București – Dumnezeu îi înalță pe cei smeriți
Iubiți credincioși,
Sfântul Dimitrie a trecut la Domnul în smerenie, dar, prin rânduiala lui Dumnezeu, sfintele sale moaște au ajuns să fie cinstite la București, unde a devenit ocrotitorul spiritual al capitalei României.
Tradiția bisericească leagă descoperirea sfintelor sale moaște de râul Lom, din apropierea satului Basarabi. În anul 1774, în vremea războiului ruso-turc, moaștele au fost aduse la București, fiind așezate la Catedrala Mitropolitană, actuala Catedrală Patriarhală.
Gândiți-vă la această lucrare minunată a lui Dumnezeu!
Un om care a trăit departe de marile centre ale lumii, în simplitate și smerenie, a ajuns să fie cinstit de mulțimi de credincioși. Un om care nu a căutat să fie cunoscut a devenit cunoscut de generații întregi.
Dar să înțelegem bine: nu faima este dovada sfințeniei, ci lucrarea lui Dumnezeu în viața sfântului și mărturia credinței păstrate de Biserică.
Sfinții nu ne cheamă să-i admirăm numai de la distanță. Ei ne cheamă să urmăm drumul pe care au mers: drumul credinței, al rugăciunii, al smereniei și al iubirii.
Când mii de oameni se adună la București pentru a se închina sfintelor sale moaște, fiecare vine cu propria durere și propria nădejde.
Unii se roagă pentru sănătate. Alții pentru copii. Alții pentru pacea familiei sau pentru ajutor într-o încercare grea.
Dar să nu venim la sfânt numai pentru a-i cere ceva. Să venim și pentru a învăța de la el cum să trăim.
Să nu cerem doar să ne fie schimbate împrejurările vieții, ci să-I cerem lui Dumnezeu să ne schimbe și inima.
Poate că nu vom primi imediat răspunsul pe care îl așteptăm. Poate că boala va continua, necazul nu va dispărea de pe o zi pe alta, iar problema care ne apasă va cere multă răbdare.
Dar rugăciunea adevărată nu este numai cererea ca Dumnezeu să facă voia noastră, ci și puterea de a rămâne lângă El atunci când nu înțelegem toate cele ce ni se întâmplă.
5. Sfântul Dimitrie și oamenii care suferă în tăcere
Fraților,
Există o durere pe care o vede toată lumea și există o durere pe care o cunoaște numai Dumnezeu.
Unii oameni plâng la înmormântarea celor dragi. Alții plâng în fiecare seară, când rămân singuri. Unii își spun necazurile tuturor, alții le poartă în tăcere, de teamă să nu-i împovăreze pe cei din jur.
Sunt părinți care se roagă pentru copiii lor plecați departe. Sunt bătrâni care așteaptă o vizită. Sunt oameni bolnavi care își doresc doar să mai poată sta puțin la masă cu familia. Sunt suflete care au fost rănite și care nu mai știu cum să aibă încredere în ceilalți.
Pentru toți aceștia, Sfântul Dimitrie este un îndemn la nădejde.
Nu pentru că sfinții ar înlocui lucrarea lui Dumnezeu, ci pentru că ei mijlocesc pentru noi și ne arată că viața trăită cu Dumnezeu nu este niciodată lipsită de sens.
Să ne rugăm Sfântului Dimitrie pentru cei bolnavi, pentru familiile încercate, pentru copiii care s-au îndepărtat de credință și pentru cei care nu mai găsesc liniște sufletească.
Dar să ne aducem aminte că uneori Dumnezeu poate lucra prin noi.
Poate că omul care are nevoie de mângâiere locuiește chiar lângă noi. Poate că bătrânul pe care nu-l mai vizităm așteaptă un cuvânt bun. Poate că un vecin trece printr-o încercare despre care nu știm nimic.
Nu putem să ne închinăm cu evlavie sfântului și să rămânem nepăsători față de suferința omului de lângă noi.
Cinstirea sfinților trebuie să ne facă mai iubitori, mai milostivi și mai apropiați de oameni.
6. Ce să luăm cu noi din această sărbătoare?
Să plecăm de la această sărbătoare cu trei hotărâri simple.
– Să ne smerim inima. Să nu ne mai socotim superiori celorlalți și să avem curajul de a ne recunoaște greșelile.
– Să ne întărim rugăciunea. Să nu-L căutăm pe Dumnezeu numai când ne este greu, ci să-I mulțumim și pentru zilele obișnuite, pentru pâinea de pe masă, pentru familie și pentru puterea de a merge mai departe.
– Să facem binele în tăcere. Să ajutăm fără să așteptăm răsplată, să iertăm fără să cerem aplauze și să ne îngrijim de cei aflați în nevoie.
Nu trebuie să fim văzuți de oameni pentru fiecare faptă bună. Este suficient ca Dumnezeu să o cunoască.
Poate că nimeni nu ne va ridica vreodată un monument. Poate că numele nostru nu va fi cunoscut dincolo de satul sau de familia noastră. Dar dacă am crescut copii în credință, dacă am adus pace într-o familie, dacă am ajutat un om să nu-și piardă nădejdea și dacă am rămas credincioși lui Dumnezeu, viața noastră nu a fost trăită în zadar.
Încheiere – Să avem inimă smerită și credință statornică
Iubiți credincioși,
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou ne arată că drumul spre Dumnezeu nu începe neapărat prin lucruri spectaculoase. Începe printr-o inimă care se smerește, printr-o rugăciune rostită cu sinceritate, printr-o faptă bună și printr-o viață în care Dumnezeu nu este uitat.
Să nu ne fie rușine că suntem oameni simpli. Să ne fie teamă doar să nu ne împietrim sufletul!
Să nu ne întristăm că nu avem toate bogățiile lumii. Să ne întristăm dacă ne lipsește iubirea!
Să nu ne măsurăm viața numai după ceea ce am adunat, ci și după binele pe care l-am făcut și după oamenii pe care i-am mângâiat.
Iar atunci când trecem prin necazuri, să nu deznădăjduim. Să ne rugăm cu credință și să cerem mijlocirea Sfântului Dimitrie, ocrotitorul Bucureștilor, ca Dumnezeu să ne dăruiască putere, răbdare și înțelepciune.
Sfinte Cuvioase Părinte Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Învață-ne smerenia ta, întărește-ne în rugăciune și ajută-ne să dobândim o inimă curată, care să-L iubească pe Dumnezeu și să nu rămână nepăsătoare la durerea aproapelui!
Iar Bunul Dumnezeu să ne dăruiască tuturor pace în familii, sănătate sufletească și trupească, răbdare în încercări și nădejde în mântuire.
Amin.
