„Doamne, toată noaptea ne-am ostenit și nimic n-am prins…”
Evanghelia: Luca 5, 1-11
1. O noapte întreagă de muncă și… nimic
Iubiți credincioși,
Evanghelia de astăzi începe cu o imagine pe care mulți dintre noi o înțelegem foarte bine:
munca multă și rezultatul puțin.
Petru și ceilalți pescari au muncit toată noaptea.
Au aruncat mrejele.
Le-au scos.
Le-au aruncat din nou.
Și iar le-au scos goale.
Și dimineața, după o noapte întreagă de osteneală, nu aveau ce pune pe masă.
Poate că și noi am avut astfel de „nopți” în viața noastră.
Nu neapărat nopți fără somn.
Ci perioade în care am muncit și nu am văzut rod.
Am crescut copii și ne-am întrebat dacă vor merge pe drumul cel bun.
Am muncit pentru familie și parcă niciodată nu ajunge.
Ne-am rugat pentru cineva și problema nu s-a rezolvat.
Am încercat să reparăm o relație și celălalt nu s-a schimbat.
Am făcut bine și am fost răsplătiți cu rău.
Și atunci apare întrebarea:
„Doamne, cât să mai încerc?”
2. Hristos vine tocmai când mrejele sunt goale
Și aici este frumusețea Evangheliei.
Hristos vine la Petru nu când mreaja era plină, ci când era goală.
Să ținem minte lucrul acesta:
Dumnezeu nu așteaptă să avem viața perfectă ca să vină la noi.
El vine tocmai în mijlocul neputinței noastre.
Petru era obosit.
Mrejele erau goale.
Noaptea fusese un eșec.
Și tocmai atunci apare Hristos.
Nu întâmplător.
Poate că și în viața noastră Dumnezeu îngăduie câteodată o „mreajă goală” pentru ca noi să înțelegem că nu putem face totul singuri.
3. „Mână corabia mai în larg”
Hristos îi spune lui Simon:
„Mână la adânc și lăsați în jos mrejele voastre, ca să pescuiți.”
Petru ar fi putut spune:
„Doamne, noi suntem pescari. Tu ești tâmplar. Noi știm meseria asta.”
Și, omenește vorbind, Petru avea argumente.
„Am încercat deja.”
Dar Petru face un lucru extraordinar:
ascultă.
Și spune:
„Învățătorule, toată noaptea ne-am ostenit și nimic n-am prins; dar, după cuvântul Tău, voi arunca mreaja.”
Aici este cheia întregii Evanghelii:
„După cuvântul Tău.”
Nu pentru că înțeleg.
Nu pentru că văd.
Nu pentru că am garanții.
Ci:
„Pentru că Tu ai spus, voi face.”
4. Uneori Dumnezeu ne cere să mai aruncăm o dată mreaja
Poate că cineva dintre noi a venit astăzi în biserică și spune în suflet:
„Am încercat deja.”
Ai încercat să te rogi.
Ai încercat să ierți.
Ai încercat să te împaci.
Ai încercat să-ți crești copilul.
Ai încercat să-ți salvezi familia.
Ai încercat să te lași de un păcat.
Ai încercat să începi din nou.
Și Dumnezeu îți spune astăzi:
„Mai aruncă o dată mreaja.”
Dar de data aceasta:
„După cuvântul Meu.”
Poate că ai încercat cu puterea ta.
Acum încearcă împreună cu Dumnezeu.
5. De ce a venit minunea după ascultare?
Evanghelia spune:
„Și făcând aceasta, au prins mulțime mare de pește.”
Observăm ordinea:
Hristos poruncește → Petru ascultă → mreaja se umple.
Nu invers.
Noi am vrea:
„Doamne, arată-mi întâi minunea și după aceea voi crede.”
Dumnezeu spune:
„Crede și ascultă, iar apoi vei vedea.”
Credința adevărată începe acolo unde se termină controlul nostru.
6. Peștele nu este adevărata minune
Și aici este ceva foarte important.
La prima vedere, minunea este că au prins foarte mulți pești.
Dar adevărata minune nu este peștele.
Adevărata minune este ceea ce se întâmplă cu Petru.
Când vede minunea, Petru cade la picioarele lui Iisus și spune:
„Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos.”
De ce?
Pentru că atunci când omul Îl întâlnește cu adevărat pe Dumnezeu, începe să se vadă pe sine așa cum este.
Petru nu spune:
„Doamne, ce bine că am prins pește!”
Ci:
„Doamne, eu sunt păcătos.”
Minunea adevărată este că Petru începe să se schimbe.
7. Hristos nu îl respinge pe Petru
Și acum vine una dintre cele mai frumoase replici ale Evangheliei:
„Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni.”
Petru spune:
„Sunt păcătos.”
Hristos spune:
„Nu te teme.”
Petru își vede nevrednicia.
Hristos îi vede posibilitatea.
Petru vede ce a fost.
Hristos vede ceea ce poate deveni.
Și aceasta este extraordinar:
Dumnezeu nu ne cheamă pentru că suntem perfecți.
Ne cheamă și ne schimbă tocmai prin întâlnirea cu El.
8. „Pescar de oameni”
Ce înseamnă să fii „pescar de oameni”?
Nu înseamnă să-i prinzi pe oameni cu forța.
Înseamnă să-i apropii de Dumnezeu prin viața ta.
Un părinte poate fi „pescar de oameni” atunci când copilul lui vede în el credință.
Un bunic poate fi „pescar de oameni” când nepotul îl vede rugându-se.
Un soț poate fi „pescar de oameni” prin răbdarea lui.
O soție prin credința ei.
Un creștin poate fi „pescar de oameni” atunci când omul de lângă el spune:
„Dacă mai există oameni ca acesta, atunci poate că Dumnezeu încă lucrează în lume.”
9. Dar există o condiție: să lăsăm mrejele
Evanghelia spune despre Petru și ceilalți:
„Și trăgând corăbiile la țărm, lăsând toate, au mers după El.”
Au lăsat mrejele.
Au lăsat corăbiile.
Au lăsat siguranța lor.
Și au mers după Hristos.
Aici trebuie să ne întrebăm fiecare:
„Ce trebuie să las eu pentru a-L urma pe Hristos?”
Poate trebuie să las o ură.
Poate o răutate.
Poate o patimă.
Poate o relație care mă îndepărtează de Dumnezeu.
Poate mândria.
Poate dorința de a avea întotdeauna dreptate.
Poate un păcat despre care spun:
„Nu pot să trăiesc fără el.”
Petru a descoperit că poate lăsa mreaja.
Și noi putem lăsa ceea ce ne ține legați.
10. O întrebare pentru fiecare dintre noi
Iubiți credincioși,
Poate că astăzi Dumnezeu nu ne cere să facem ceva extraordinar.
Poate ne cere doar să mai aruncăm o dată mreaja.
Să mai încercăm o dată să ne rugăm.
Să mai încercăm o dată să iertăm.
Să mai încercăm o dată să ne apropiem de copilul nostru.
Să mai încercăm o dată să ne împăcăm.
Să mai încercăm o dată să ne ridicăm din păcat.
Să mai venim o dată la Sfânta Liturghie.
Să mai deschidem o dată Sfânta Scriptură.
Dar să o facem cu cuvintele lui Petru:
„După cuvântul Tău, voi arunca mreaja.”
Încheiere – „Mreaja goală”
Poate că fiecare dintre noi are astăzi o mreajă.
Și poate că, dacă ne uităm în ea, ni se pare goală.
O mreajă cu un copil pentru care ne rugăm.
O mreajă cu o familie pentru care ne doare sufletul.
O mreajă cu o boală.
O mreajă cu o grijă.
O mreajă cu un păcat de care nu reușim să scăpăm.
O mreajă cu o rugăciune la care încă nu am primit răspuns.
Și poate spunem:
„Doamne, am încercat toată noaptea și n-am prins nimic.”
Iar Hristos ne răspunde:
„Nu te opri. Mână la adânc.”
Mai roagă-te.
Mai iartă.
Mai nădăjduiește.
Mai încearcă.
Și, mai ales:
nu arunca mreaja fără Dumnezeu.
Pentru că atunci când omul lucrează singur, poate obosi.
Dar când spune:
„Doamne, după cuvântul Tău voi arunca mreaja”,
atunci mreaja vieții sale poate începe să se umple.
Iar cea mai mare minune nu este să primim ceea ce cerem.
Cea mai mare minune este să-L primim pe Hristos în corabia vieții noastre.
Și atunci, chiar dacă marea rămâne uneori agitată, nu mai suntem singuri în corabie.
Amin.
